Să începem cu începutul. Totul ține de perspectivă.
În momentul de față este posibil să nu te simţi perfect. Probabil că nu te simţi deloc mulţumit de propriul trup. Poate ai și neplăceri, sau chiar dureri și simptome care s-au cronicizat. Este foarte posibil să fi încercat deja una sau mai multe dintre metodele de controlare a greutății corporale care există în prezent. Dacă ai încercat una dintre aceste metode probabil că ai slăbit și este posibil ca rezultatele să fi apărut foarte rapid la început. Însă există o probabilitate copleşitoare să fi depus înapoi kilogramele pe care le-ai pierdut, sau chiar mai mult, în decurs de 12-18 luni.
Din nefericire, studiile de specialitate demonstrează că efectele pierderii și recâștigării greutății corporale sunt chiar mai nocive decât pericolele supraponderabilității inițiale. Poate că nu există om care să nu fi trecut măcar o dată în viață prin experiența unei diete, fie de slăbit, fie de îngrășat, fie de detoxifiat, cu câte un țel în minte. Evident, când pornim la un asemenea drum, ne dorim să reușim.
Și ce facem întâi și întâi? Fie că vorbim de un diagnostic, fie că vorbim de dorința de a ajusta corpul: pornim de la informații, căutăm, descoperim, ne spunem că pornim „de mâine,”, „de luni.” Avem și entuziasmul acela de început, susținut de studiile, cărțile, informațiile pe care le găsim, însă indiferent câtă tărie de caracter am avea, ne lovim de un aspect pe care mulți nu îl luăm în considerare de la început: EU, persoana mea, ceea ce sunt eu, adică ceea ce gândesc eu – cumulul de experiențe, emoții, idei care de-a lungul timpului mi-au format personalitatea.
Și în plus, nereușita poate fi cu mult mai frustrantă decât ceea ce „îndurăm” din punct de vedere alimentar pe durata respectivei cure de slăbire, detox pe care ne pregătim să o facem sau am făcut-o.
Paradoxal, se pare că există o legătură directă între reușită și felul în care ne educăm mintea să ne ajute în acest proces. De câte ori nu ți s-a întâmplat să repeți aceeași dietă ca cineva cunoscut, aceleași reguli, cu strictețe, reguli care ți s-au prezentat a fi cu maximă reușită și absolut necesare dobândirii țelului propus, și să nu dea niciun rezultat sau, oricum, nu același rezultat că pentru acea sau acele persoane? Și frustrarea crește. Dăm vina pe metabolism, pe vârstă, pe stres. Și acestea au rolul lor, însă mai este un factor fundamental care se derulează în paralel cu dieta noastră alimentară: ce se petrece în mintea noastră! Ce gândim și cum ne ajutăm cu propria minte, iată un aspect deloc de neglijat.
AICI SE DA BĂTĂLIA: ÎN MINTEA NOASTRĂ! De aici putem porni spre schimbare.
Dacă te afli într-una dintre aceste situații, iată care este problema: imaginea ta de la nivel subconștient rămâne neschimbată, chiar dacă tu bombardezi corpul cu alimente magice sau diete minune astfel că mintea ta va găsi soluții să păstreze realitatea în concordanță cu aceasta imagine pe care o cunoaște, care îi este în zona comfortabilului. Altfel spus, dacă mintea ta nu a acceptat at at u să fi slăbit, să te fi regenerat că să nu mai simți simptomul X, Y, Z, nu vei reuși să faci schimbări de durată.
Concluzie: NU AI CUM SĂ TE AȘTEPȚI SĂ SLĂBEȘTI DACĂ RĂMÂI CU ACELAȘI TIP DE GÂNDIRE.
Dacă vrei să faci schimbări pe termen lung, care să îți fie folositoare toată viața, nu ai cum să faci asta dacă rămâi ancorat în zona de confort, în acea identitate creată de-a lungul timpului și modelată de programele care îți rulează în creier (percepții, convingeri, obiceiuri preluate, moștenite sau create pe parcurs până în acest punct al vieții tale). Și aici intervin 100% obstacole în calea succesului tău de a crea schimbări și noi obiceiuri care să îți fie favorabile, și acestea vor veni tot din partea creierului tău care e obișnuit să răspundă la provocări prin a te readuce în planul „cunoscutului”, a „confortabilului”, unde e cald și bine, și va face asta prin: autosabotare, milă (a ta față de sine) sau procrastinare.
De aceea cea mai bună abordare este să începi prin a lucra la nivel mental, pentru ca schimbarea să survină ușor și normal în viața ta și să elimini blocajele care te limitează.
CEEA CE TREBUIE SĂ ȘTII ESTE CĂ NU VA FI UȘOR. NU EXISTĂ DRUM DREPT. Nu există „de luni”, „de mâine”. E vorba de un shift mental extrem de important.
Mintea noastră nu face diferența între realitate și imaginație. Astfel spus, există posibilitatea să ne păcălim mintea că am realizat deja lucrul respectiv, iar aceasta va facilita procesul până la atingerea obiectivului. Uite câteva sfaturi despre cum să începi acest proces:
Pasul 1 – CONȘTIENTIZAREA momentului, a ceea ce ești acum, unde ești acum.
Pasul 2 – bucură-te de prezent, așa cum e el, și fă ce poți pentru a crea pas cu pas un viitor pe care ți-l dorești, dar acceptând ceea ce ești acum.
Pasul 3 – ne raportăm la partea mentală în primul și în primul rand: setarea intențiilor, dar realiste: pentru regenerare, pentru partea fizică.
Pasul 4: schimbările necesare la nivel fizic, prin educația alimentară aplicată pe nevoile proprii.
În plus, este vorba și despre meditație. Și îmi doresc să vezi meditația ca un instrument pentru a-ți calma mintea, pentru a dobândi claritate. Meditația e o reflecție asupra credințelor, valorilor, acțiunilor și intențiilor noastre, a felului în care ne percepem, în care luăm decizii pentru viața sau corpul nostru, în care ne antrenam mintea, sufletul și fizicul și asupra modului în care facem alegeri și interacționăm cu tot ceea ce e în exterior sau vine din exterior (mâncare, oameni, experiențe).
You must be logged in to post a comment.