Dieta joacă un rol important în modul în care ai grijă de pielea ta, iar dacă mănânci anumite alimente, precum carbohidrații rafinați, vei descoperi că acestea contribuie la dezvoltarea acneei. Pentru a avea o piele frumoasă, află la ce alimente ar fi bine să renunți, ca acneea să nu îți creeze neplăceri.
Acneea este o afecțiune foarte întâlnită a pielii, care afectează aproape 10% din populația lumii. Există mai mulți factori care pot contribui la dezvoltarea acneei, printre care producția de sebum și de keratină, bacteriile care cauzează acneea, hormonii, porii blocați și inflamația.
Ce legătură există între acnee și dietă?
Legătură dintre alimentație și acnee a fost, de-a lungul timpului, una controversată, dar cercetările recente arată că dieta poate să joace un rol important în dezvoltarea acneei.
Se pare că acneea se dezvoltă din cauza unei combinații de factori. Printre aceștia se numără și modificările hormonale – care apar în timpul pubertății sau asociate unei afecțiuni numite sindromul ovarului polichistic – dar și ciclul menstrual. Unele medicamente pot provoca acnee (în special steroizii și litiul), iar produsele pentru păr, machiajul și alte produse pe care le punem pe piele pot contribui la porii înfundați. Factorii genetici, poluarea, fumatul și stresul sunt, de asemenea, elemente care contribuie la acnee.
Anumite alimente pot produce inflamația în tot corpul și este posibil ca acest lucru să declanșeze puseuri de acnee. În plus, dieta poate afecta hormonii care, la rândul lor, ar putea agrava acneea. De exemplu, laptele și alimentele cu un conținut ridicat de zahăr pot provoca o creștere a nivelului de insulină, modificând alți hormoni care pot afecta pielea. Unele cercetări au legat laptele și proteinele din zer de acnee.
În ciuda acestor posibile conexiuni între dietă și acnee, nu există un consens că schimbarea dietei este o modalitate eficientă de a face față acneei.
Un studiu a identificat o asociere între o dietă bogată în grăsimi și zahăr și puseele de acnee
Un studiu publicat în revista medicală JAMA Dermatology, a comparat rezultatele sondajelor la care au participat 24.000 de adulți (vârsta medie fiind de 57 de ani) dintre care unii au spus că suferă în prezent de acnee, alții au suferit în trecut, dar nu și în prezent și alții care nu au avut niciodată această problemă. Cercetătorii au descoperit o corelație între șansele de a avea acnee curentă și consumul de alimente bogate în grăsimi (inclusiv lapte și carne) și alimente/băuturi zaharoase. Comparativ cu cei care nu au avut niciodată acnee, respondenții cu acnee actuală au fost cu 54% mai predispuși să aibă acest tip de dietă, care să includă alimentele ce o pot agrava.
Aportul mai mare de alimente bogate în grăsimi și bogate în zahăr a fost asociat cu o incidență mai mare a acneei actuale. De exemplu, comparativ cu cei fără antecedente de acnee, cei cu acnee la momentul sondajului au fost cu 76% mai predispuși să raporteze că au consumat cel puțin cinci pahare de lapte în ziua precedentă, de peste două ori mai probabil să raporteze că au consumat cel puțin cinci porții de băuturi bogate în zahăr în ziua precedentă și de opt ori mai susceptibile de a raporta consumul „unei mese complete de produse grase și zaharoase” în ziua precedentă.
Astfel de studii pot detecta însă doar o asociere, nu o cauzalitate. Asta înseamnă că, deși adulții cu acnee au avut tendința de a consuma mai multe alimente grase și zaharoase, studiul nu poate dovedi că dieta lor a provocat de fapt acneea. De asemenea, studiul nu a putut determina dacă o modificare a dietei ar reduce incidența sau severitatea acneei.
Iată ce tipuri de alimente îți agravează acneea:
Alimente care conțin zaharuri rafinate și cerealele rafinate
Persoanele cu acnee tind să consume mult mai mulți carbohidrați rafinați, comparativ cu oamenii care au prea puțină acnee sau chiar deloc.
Alimentele bogate în carbohidrați rafinați (la care ar fi bine să renunți) includ:
• pâinea, biscuiții sărați, cerealele sau deserturile preparate cu făină albă
• pastele făcute din făină albă
• orezul alb și tăițeii (noodles) din orez
• sucurile carbogazoase și alte băuturi îndulcite cu zahăr
• îndulcitorii și zahărul rafinat, siropul de arțar, mierea sau siropul de agave.
Produsele lactate
Numeroase studii au găsit o legătură între produsele din lapte și severitatea acneei la adolescenți. Două studii au constatat și că adulții tineri care consumau în mod regulat lapte sau înghețată au fost de patru ori mai predispuși să sufere de acnee.
Încă nu este clar modul în care laptele poate contribui la formarea acneei, dar există mai multe teorii propuse în acest sens.
Laptele, după cum se știe, crește nivelul insulinei, independent de efectele sale asupra glucozei (zahărului) din sânge, care poate agrava severitatea acneei.
Totodată, laptele de vacă are în compoziție aminoacizi care stimulează ficatul să producă mai mult IGF-1 (insulin-like growth factor 1) un hormon polipeptidic cu o structură similară cu cea a insulinei, care a fost corelat cu dezvoltarea acneei.
Alimentele bogate în acizi grași Omega-6
Dietele care conțin mari cantități de Omega-6, cum ar fi dietă modernă occidentală, au fost strâns legate de nivelurile crescute ale inflamației și ale acneei. Explicația ar fi că aceste diete conțin mari cantități de ulei de porumb și ulei de soia, care sunt bogate în acizi grași Omega-6, și, din păcate, aceleași diete conțin prea puține alimente care să aibă în compoziție Omega-3, cum ar fi peștele gras și nucile.
Dezechilibrul dintre acizii grași Omega-6 și Omega-3 forțează corpul să între într-o stare inflamatorie, care poate agrava severitatea acneei.
Pe de altă parte, suplimentarea dietei cu acizi grași Omega-3 poate reduce nivelul inflamației din corp și s-a demonstrat că reduce severitatea acneei.
Ciocolata
Încă din anii 1920 s-a suspectat că ciocolata este cea care declanșează acneea, dar până acum nu s-a ajuns la un consens.. Mai multe studii informale au legat consumul de ciocolată de un risc mai crescut de a dezvolta acnee, dar acestea nu sunt suficiente pentru a demonstra că, de fapt, ciocolata cauzează acnee.
Un studiu mai recent a arătat însă, că bărbații predispuși la acnee care au consumat 25 de grame de ciocolată (cu 99% cacao) zilnic au avut un număr crescut de leziuni acneice după doar două săptămâni.
Ce să mănânci în schimb?
În timp ce alimentele discutate mai sus pot contribui la dezvoltarea acneei, există și alte alimente și substanțe nutritive care te pot ajuta să îți păstrezi pielea curată. Acestea includ:
Acizi grași Omega-3 – aceștia sunt antiinflamatori, iar consumul regulat a fost legat de un risc redus de apariție a acneei
Probiotice – ajută la menținerea unui intestin sănătos și unui microbiom echilibrat, care este legat de inflamația redusă și de un risc mai mic de dezvoltare a acneei
Ceaiul verde – conține polifenoli care sunt asociați cu inflamația redusă și scăderea producției de sebum. S-a constatat că extractele de ceai verde reduc severitatea acneei atunci când sunt aplicate pe piele
Curcuma – conține polifenol curcumină antiinflamator, care poate ajuta la reglarea zahărului din sânge, la îmbunătățirea sensibilității la insulină și la inhibarea creșterii bacteriilor cauzatoare de acnee, care pot reduce acneea
Vitaminele A, D, E și zinc – acești nutrienți joacă un rol crucial în sănătatea pielii și a imunității și pot ajuta la prevenirea acneei
Dietele paleo – sunt bogate în carne slabă, fructe, legume și nuci și sărace în cereale, lactate și leguminoase. Acestea au fost asociate cu niveluri mai mici de zahăr din sânge și insulină
Dietele mediteraneene – bogate în fructe, legume, cereale integrale, leguminoase, pește și ulei de măsline și sărace în lactate și grăsimi saturate. De asemenea, au fost legate de severitatea redusă a acneei.